vineri, 31 decembrie 2010

Miros a iubire



Mi-ai spus că miros a iubire
şi m-ai colorat cu stele
sărutând tot ce însemn.
Mi-ai desenat fericirea în palmă
şi-apoi ai sărutat-o
ca să răsară
din fiecare fior care mă trece
când mă atingi.
Iubită de tine,
am început să miros a iubire...





(din ciclul "Înmuguresc din iubire")

joi, 25 noiembrie 2010

Pot fi floare



Pentru tine, iubitul meu,
pot fi floare
când vrei să dai aromă
versului de dragoste.
Plantează-mă în lutul roşu (al iubirii)
şi inima-ţi mă va-nflori.
Fură culoarea din verdele pădurii
şi fă-mi trup,
apoi sărută-mi fiecare petală 
cu lacrimi.
Mai frumoasă decât sunt
doar tu mă poţi face!








(din ciclul "Înmuguresc din iubire")

luni, 1 noiembrie 2010

Am să-ţi recit



Am să-ţi recit nemurirea 
prin fiecare vers
pe care ţi-l voi scrie.
Doar iubindu-mă vei înţelege
toate gândurile inimii mele
şi vei şti că eu sunt veşnicia
prin care vei rămâne
în amintirea celor care
vor învăţa iubirea
pe pământul pe care noi
am atins nemărginirea.







(din ciclul "Înmugurind din iubire")

miercuri, 13 octombrie 2010

Niciodată lumina



Niciodată lumina
nu îmi îmbrăţişase visele
atât de strâns ca astă noapte...
Mă trezesc şi te găsesc.
Îmi sufli iubire peste gene.
Noaptea căuta zorii,
dar prima dimineaţă se naşte
odată cu unirea noastră
sărutată de Căi Lactee...







(din ciclul "Pe umeri îmi creştea cerul")

luni, 4 octombrie 2010

Din rătăcirea ta



Din rătăcirea ta cresc singurătăţi
pe care nici adevărul ascuns
în şoaptele poeziei
nu le poate şterge...
Doar dorul unei regăsiri
ştie afla cărarea spre linişte
năruind zidul uitării
şi deschizând lacătele...




(din ciclul "Înfrunzind iubirea")

vineri, 1 octombrie 2010

Curcubeu



Respir culori...





miercuri, 22 septembrie 2010

Dor de necuprins



Ghemuită ca în leagăn,
amăgirii îi şoptesc
să adoarmă.
Balade şi ode
pe care nu le-am scris
îmi răsună de niciunde
şi un dor de necuprins
îmi poartă ecourile
răsfrânte în oglindă.




(din ciclul "Bulgăr de suflet")

vineri, 10 septembrie 2010

Petală cu petală




Tulpina iubirii te creşte
până la capăt de suflet.
Mi te dărui petală cu petală,
umplându-mi pielea
de culori inventate
de lacrimile care te-au înflorit.
Până şi umbra ta
emană arome
care apropie cerul
de palmele mele
când te culeg.
Tu aduci primăvara.
Muguri înverzesc
în pântecul meu
când îmi bei sărutul.
Neliniştile iernii
se risipesc
când deschizi ochii.
Mă opresc şi privesc minunea.
(am devenit floare răsărită
din aceeaşi rădăcină)
Sunete vii îţi vestesc
cât de dragă-mi este viaţa
ce-ai născut-o
în lumina regăsirii.






(ciclul "Înmugurind din iubire")